Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi”, ediţia a XVI-a, iunie-iulie 2012

Ajunsă la a XVI-a ediţie, Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi” reprezintă pentru Asociaţiunea ASTRA, pentru susţinătorii programului şi mai ales pentru participanţi, un prilej de mare emoţie românească. Cu această ocazie, copiii şi tinerii români din teritoriile aflate în prezent în afara graniţelor României, cât şi cei care se găsesc în diferitele comunităţi româneşti, se bucură de activităţile iniţiate şi organizate de despărţămintele ASTREI din România şi de organizatorii din localităţile-gazdă. Pentru mulţi dintre beneficiari, taberele organizate în diferite zone ale României constituie o ocazie unică, de a se bucura de frumuseţile naturale şi valorile spirituale ale unei ţări pe care o simt aproape, vorbindu-i graiul, dar pe care nu au avut prilejul să o viziteze. Invitaţii se bucură de toată grija organizatorilor, interesaţi să le îmbogăţească cunoştinţele de istorie, de geografie, de cultură şi de civilizaţie românească, să-i sprijine în perfecţionarea limbii române, în cunoaşterea vie, prin itinerarii culturale specifice, a istoriei şi a spaţiului în care aceasta s-a desfăşurat.

* * *

1. Iaşi, 24 iunie 2012 – Bistriţa-Năsăud, 24-31 iunie 2012

Din program: Iași – întâlnire cu membri ai Despărţământului „Mihail Kogălniceanu” Iaşi, vizită la Muzeul Unirii; Bistriţa – tur de oraş: Complexul „Sub Gălete”; Busturi şi statui reprezentative; vizitarea Turnului dogarilor şi a expoziţiei de păpuşi „Alexandru Misiuga”; vizitarea Muzeului Judeţean, întâlnire la Clubul Centrului Militar Bistriţa cu grupul folcloric „Doiniţa” al artistei Cornelia Ardelean, cu interpreţii Marcel Avram, Alexandru Pugna şi alţi artişti bistriţeni… Vizitarea Casei memoriale „George Coşbuc”; întâlnire cu primarul oraşului Năsăud – prof. Mircea Romocea, cu directorul Colegiului Naţional „G. Coşbuc” – prof. Steluţa Vâju. Vizitarea Muzeului Grăniceresc din Năsăud, Casa memorială „Liviu Rebreanu”. Vizitarea Muzeului etnografic şi al mineritului din Rodna, Vizitarea centrului cultural Maieru, întâlnire la Muzeul „Cuibul visurilor” cu scriitorii şi poeţii din Maieru, vizitarea Muzeului de Artă Comparată şi a Staţiunii Balneo-climaterice din Sângeorz-Băi; Popas la Feldru şi la Şcoala din Rebrişoara, Băile Figa. Excursie în Maramureş cu vizitarea Cimitirului de la Săpânţa, a Complexului „Memorialul durerii” şi a mănăstirii Bârsana. Donații de carte și manuale școlare din partea Colegiilor: „Andrei Mureșanu” și „Liviu Rebreanu”. Întâlnire cu prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, cu preşedintele CJ, Radu Moldovan și cu inspectorul general ISJ dr. Vasile Marc. Popas la Piatra Fântânele pentru întâlnirea cu „Dracula” şi „Crucea dintre hotară”…

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA din cadrul Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” Chişinău, Rep. Moldova şi ai Liceului „Alexandru cel Bun” Tighina, Transnistria (50 pers.).

Organizatori: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Despărțământul Central Năsăud, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași.

Susținători: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Despărțământul ASTRA Năsăud, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași.

Persoane implicate: Prof. Ioan Seni (președintele Despărțământul Central Năsăud), Remus Lungu (consilier județean CJ Bistrița-Năsăud), Ana Gheorghiță (Director Liceul „Principesa Natalia Dadiani”), Tudorica Pampa, Romana Fetti, Constantin Catalano, Ligia Dănilă, Romulus Berceni, Floarea Peleș, Ana Filip, Ligia Dănilă, Sever Ursa, Ana Maria Zavate (Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași).

2. Blaj – Valea Lungă (jud. Alba), 16-23 iulie 2012

Din program: întâlnire cu membri ASTRA Blaj; întâlniri și vizite la Arhiepiscopia Majoră Greco-Catolică Blaj şi Catedrala „Sfânta Treime”, Câmpia Libertății, Teiul și Monumentul lui Eminescu, Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba, Muzeul de Istorie și Sala Unirii, Cetatea Vauban, Traseul celor trei Fortificații; întâlnire cu oficialitățile locale – Consiliul Județean Alba, spectacol folcloric; vizite la Mănăstirea Râmeț, ascensiune pe Cheile Râmețului; tur cultural Valea Lungă-Sibiu-Dumbrăveni, spectacol folcloric; Valea Lungă – vatră de civilizație românească: Biserica ortodoxă din Valea Lungă, Școala Românescă, Căminul Cultural din Valea Lungă, spectacol folcloric, foc de tabără.

Beneficiari: membri ai Despărțământului „Mihail Eminescu” Strășeni, Rep. Moldova (50 pers.).

Organizatori: Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași, Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj, Primăria și Consiliul Local Valea Lungă (primar Vasile Pușcă), Școala „Ion Bianu” Valea Lungă, Cercul ASTRA „Ion Bianu” Valea Lungă.

Susținători: Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj, Primăria și Consiliul Local Valea Lungă (primar Vasile Pușcă), Școala „Ion Bianu” Valea Lungă, Cercul ASTRA „Ion BIanu” Valea Lungă.

Persoane implicate: prof. Silvia Pop (președinte Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj), prof. Claudia Nestor (președinte Despărțământul „Mihail Eminescu” Strășeni), Cătălin Zurba și Ionuț Varanciuc (Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași).

3. Botoșani, 17-24 iulie 2012

Din program: Botoşani – tur de oraș: Muzeul de Istorie, Casa memorială „Nicolae Iorga” şi Galeriile de artă ale muzeului, pe urmele lui Eminescu; drumeţie pe urmele lui Eminescu în Codrii Ipoteştiului şi prin împrejurimile lacului; excursie la Mănăstirea Vorona; întâlnire cu autorităţile municipale și judeţene; Dorohoi – vizite la Muzeul Memorial „G. Enescu”, Muzeul de Științe ale Naturii; traseu mănătiresc Putna-Voroneț, Cetatea Sucevei.

Beneficiari: membri ai Despărțământului „Alexandru Boldur” Anenii Noi și ai Cercului ASTRA Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, Rep. Moldova (46 pers.).

Organizatori: Primăria Municipiului Botoșani, Despărțământul „A.T. Laurian” Botoșani, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani.

Susținători: Primăria Municipiului Botoșani (primar Ovidiu Iulian Portariuc), Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, Consiliul Județean Botoșani.

Persoane implicate: prof. Ioan Onofrei (director Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, prof. Corneliu Filip (președinte Despărțământul „A.T. Laurian” Botoșani), prof. Sorin Nistorică (Despărțământul „A.T. Laurian” Botoșani), prof. Octavian Zelinski (președinte Despărțământul „Alexandru Boldur” Anenii Noi).

4. București, 17-24 iulie 2012

Din program: activități de vacanță cu participarea elevilor Liceului Teoretic „C.A. Rosetti”; concursuri sportive; itinerariul „La pas prin București”, vizite la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Municipiului București, Muzeul Colecţiilor de Artă Bucureşti; conferințe „I.L. Caragiale în Anul Caragiale”); vizionare de filme românești, donație de carte românească.

Beneficiari: membri ai Despărțământului „Ioan Sârbu” Criuleni, Rep. Moldova (20 pers.).

Organizatori: Școala Centrală București, Școala nr. 175 Sf. Nicolae București, Liceul Teoretic „C.A. Rosetti” București, Liceul Teoretic „N. Iorga” București, Despărțământul Central București.

Susținători: Școala Centrală București, Școala nr. 175 Sf. Nicolae București, Liceul Teoretic „N. Iorga” București, Mănăstirea Antim, ECDL România SA București, Cabinet Individual de Avocatură Adriana-Anca Asgari București, Biblioteca Metropolitană, Despărțământul Central București, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Municipiului București, Muzeul Colecţiilor de Artă Bucureşti.

Persoane implicate: Prof. Dia Stoicescu (președinte Despărțământul ASTRA București), Prof. Elisabeta Niculescu (vicepreședinte Despărțământul ASTRA București), Prof. Maria Norocica Cojescu (secretar științific Despărțământul ASTRA București), prof. Ion Gabriel (director Școala nr. 175 Sf. Nicolae București), prof. Elvia Petrescu, Mihaela Bratu, Mariana Vișan, Monica Ancuța, Viorel Rău, Paul Crăciun și Cantemir Păcuraru.

5. Alba Iulia, 17-24 iulie 2012

Din program: tabăra de la Arieșeni, vizitarea complexului monahal de la Râmeț; drumeţie în Cheile Râmeţilor; Râmeţ – Geoagiu de Sus – Stremţ; Alba Iulia – întâlnire la Palatul Administrativ cu oficialităţile judeţului, vizitarea Cetăţii Vauban (Traseul eroilor; Traseul celor trei fortificaţii; Poarta castrului roman), vizită la Sala Unirii şi Muzeul Unirii; Sebeş (casa Blaga, Muzeul orăşenesc, cetatea Sebeşului, cetatea Câlnic, Râpa Roşie), vizită la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Beneficiari: membri ai Despărțământului „Petre Ștefănucă” Ialoveni, Rep. Moldova (30 pers.), tineri din Novi Sad, Serbia (30 pers.).

Organizatori: Consiliul Județean Alba, Despărțământul „Eugen Hulea” Alba Iulia, Fundaţia 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.

Susținători: Consiliul Județean Alba (președinte Ion Dumitrel), Fundaţia „Alba Iulia 1 Decembrie 1918 pentru unitatea şi integritatea României”, Despărțământul „Eugen Hulea” Alba Iulia

Persoane implicate: prof. Oliviu Iacob (Preşedinte Despărțământul „Eugen Hulea” Alba Iulia), prof. Ioan Bâscă (consilier Consiliul Judeţean Alba), Radu Neag (secretar Despărțământul „Eugen Hulea” Alba Iulia) ec. Ioan Străjan (Fundaţia 1 Decembrie 1918 Alba Iulia).

6. Neptun-Constanța, 18-25 iulie 2012

Din program: activități de vacanță; Constanța – tur de oraș; vizite la Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Acvariul și Delfinariul din Constanța; Mangalia – tur de oraș, Muzeul de Arheologie Callatis, Muzeul Marinei; donație de carte românească (familia Bucur).

Beneficiari: membri ai Despărțământului ASTRA Onițcani, raionul Criuleni (Rep. Moldova) (50 pers.).

Organizatori: Primăria Municipiului București – Centrul de proiecte și programe educaționale și sportive pentru copii și tineret.

Susținători: Primăria Municipiului București (primar general Sorin Oprescu), S.C. Construcții Hidro S.A. Iași, Consiliul Județean Constanța, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași

Persoane implicate: Florin Diaconescu (director Centrul de proiecte și programe educaționale și sportive pentru copii și tineret) și Adrian Bratu (coordonator turistic CPPESCT), Carmen Vasile și Liliana Dumitru (Consiliul Județean Constanța), prof. Areta Moșu (președinte Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași), prof. Doinița Cărăușu (Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași), prof. Mariana Mîțu (președinte Despărțământul ASTRA Onițcani).

7. Pașcani (jud. Iași), 23-29 iulie 2012

Din program: turul orașului Pașcani, vizite și întâlniri cu profesori și elevi de la Colegiul Național „M. Sadoveanu”, expoziții de pictură la Casa de Cultură „M. Sadoveanu” din Pașcani. Întâlnire cu Părintele Protopop Pavel Postolache de la Biserica Înălțarea Domnului (program liturgic), activități sportive, spectacole folclorice, vizite la Muzeul Memorial „Al.I. Cuza” de la Ruginoasa, Castelul Sturdza de la Miclăușeni, Mănăstirea Miclăuşeni, Casa memorială „Vasile Alecsandri” de la Mircești. Iași – tur de oraș, vizite la Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău, Muzeul Unirii, Muzeul „Mihai Eminescu”, Parcul de Cultură Copou, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mănăstirea Trei Ierarhi, Tg. Neamț, Cetatea Neamțului, Mănăstirea Neamț, Casa Memorială „Ion Creangă” din Humulești,  Muzeul „Nicolae Popa” Târpeşti.

Beneficiari: Ansamblul Folcloric „Dor Bucovinean” din Cernăuți și elevi ai Liceului „Gh. Asachi” din Herța, Ucraina (28 pers.).

Organizatori: Cercul ASTRA Pașcani, Colegiul Național „M. Sadoveanu” Pașcani, Casa de Cultură „M. Sadoveanu” Pașcani.

Susținători: Primăria Municipiului Pașcani, Colegiul Național „M. Sadoveanu” Pașcani, SC Kosarom SA Pașcani, Iaşi, SC Dionisis SRL Pașcani.

Persoane implicate: prof. Carmen Dumitriu (director Colegiul Național „M. Sadoveanu” Paşcani), Prof. Marioara Preotu (Director Casa de Cultură „M. Sadoveanu” Paşcani), Ionel Nemțanu, Paula Nemţanu, Alexandru Nemțanu (Cercul ASTRA Pașcani).

8. Bișoca (jud. Buzău), 25-31 iulie 2012; august 2012

Din program: Buzău – tur de oraș, vizite la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei; Vizite la Poiana Mărului, Găvanu; Vizită la Muntele de sare (rezervație naturală), Masa lui Bucur – monument al naturii, legat de legendarul întemeietor al Bucureștilor; program liturgic; foc de tabără, program de tabără, activități sportive, drumeții, vizite la Vulcanii noroioși.

Beneficiari: elevi şi profesori din raioane ale regiunii Odesa: Chilia, Reni și Ismail, Ucraina (41 pers.); membri ai Despărțământului ASTRA „Iulia Hasdeu” Cahul (președinte Doina Focșa, vicepreședinte Galina Boșcov).

Organizatori: Fundația pentru copii „Sfântul Sava” Buzău

Susținători: Fundația pentru copii „Sfântul Sava” Buzău

Persoane implicate: Preot Mihail Milea, secretar Ionuț Butea (Fundația pentru copii „Sfântul Sava” Buzău).

9. Şcoala Europeană de Vară „ASTRA”, ediţia a II-a, Iaşi-Roman-Sf. Gheorghe, 18-24 iulie 2012

(Iaşi, 18 iulie – Roman, jud. Neamţ, 18-20 iulie – Sf. Gheorghe, jud. Covasna, 20-24 iulie)

Din program: Iaşi – primirea delegaţiilor; vizită la Muzeul Memorial „Al.I. Cuza” Ruginoasa (jud. Iaşi) și la mănăstirea Miclăușeni. Roman – tur de oraş, întâlnire cu autorităţile locale; vizite de documentare la Tg. Neamţ, Cetatea Neamţ, Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești, Casa memorială „Veronica Micle” Tg. Neamț; ascensiune în Cheile Bicazului. Participare la Hramul mănăstirii Sf. Prooroc Ilie de la Toplița (ctitorie a patriarhului Miron Cristea), vizită la mănăstirea de la Izvorul Mureșului; Brașov – participare la „fEstivalul de cArte şi muzică” din Piața Sfatului, întâlnire cu scriitorii Doru Munteanu și Ion Popescu-Topolog; vizite la muzee brașovene; vizită la Muzeul Național Peleș, Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia; participare la Nedeea mocănească de la Valea Zânelor din Voinești-Covasna, vizitarea Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (Expoziția de arheologie, Prima Şcoală Românească din Sf. Gheorghe, Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci); Brașov, tur de oraș, Poiana Brașov, Castelul Bran; donații de carte românească, ateliere tematice.

Beneficiari: studenţi din Chişinău, Cahul (Republica Moldova), Ismail, Cernăuţi (Ucraina) şi Iaşi (România) (32 pers.).

Organizatori: Asociaţia de Tineret ECOU Sf. Gheorghe, Primăria Municipiului Roman, Despărţământul Covasna-Harghita, Asociația Cultural-Creștină „Justinian Teculescu” Covasna, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași.

Susținători: Episcopia Covasnei și Harghitei (ÎPS Ioan Selejan), Mănăstirea „Sfântul Ilie” Toplița (stareț arhimandrit Emilian Telcean), Asociaţia de Tineret ECOU Sf. Gheorghe, Asociația Cultural-creștină „Justinian Teculescu” Covasna, Fam. Ing. Ioan și Teodora Bălan, ing. Aurel Bote, Universitatea „Al.I. Cuza” Iași, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (Andreea Deák), Primăria Municipiului Roman (primar Laurenţiu Dan Leoreanu), Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman.

Persoane implicate: Emil Pantelimon (Asociaţia de Tineret ECOU Sf. Gheorghe), Luminița Cornea (președinte Despărțământul Covasna-Harghita), Mădălin Guruianu (consilier local Consiliul Local Sf. Gheorghe), Ioan Luca (secretar Asociația Cultural-Creștină „Justinian Teculescu” Covasna), Fam. Ing. Ioan și Teodora Bălan, prof. Mihaela Tanovici (director Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman), Marian Hariuc, Alexandru Aioanei, Mihaela Botnari, Mihaela Gheorghiu (Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași).

Reclame

Despre ASTRA IAŞI

Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi este unul dintre cele mai active şi mai importante despărţăminte astriste, fapt demonstrat nu doar de gama variată de manifestări şi activităţi, ci şi de aprecierile unanime pe care le-a primit din partea a numeroase personalităţi din ţară şi din afara României. Fondat în data de 18 noiembrie 1994, la Iaşi. Preşedinte fondator: prof. Areta MOŞU.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s