Un clopot românesc bate la Herța

DSCF9884

Joi, 12 decembrie, la sărbătoarea creștină a Sf. Spiridon, considerat vindecător al bolnavilor şi făcător de minuni, la biserica din Herţa, avându-l ca patron, a fost zi de sărbătoare. În ultimii ani, prin eforturile enoriașilor în frunte cu preotul paroh Nectarie Balan, au avut loc ample lucrări de restaurare după lunga perioadă ateistă. Mai lipsea un clopot mare, cu sunet amplu, care să-i cheme pe herţeni la slujbe.

În noiembrie anul trecut au fost în vizită la Herţa membri ai Asociațiunii ASTRA, cea mai veche din Romania, înființată în 1861.  Atunci doamna prof. Areta Moşu din Iaşi, vicepreședinta cu relații internaționale, a promis aducerea la biserica din Herţa a unui clopot mare. Cu sprijinul financiar al Universităţii Creștine „DIMITRIE CANTEMIR” din București (prof. univ. dr. Corina Dumitrescu-rector) şi Asociațiunii ASTRA (prof. univ. dr. Dumitru Acu-președinte) a fost adus la Herţa clopotul promis, turnat la Râmnicu Vâlcea, România.

Sunetele sale, împreună cu cele ale altor trei clopote fixe, au răsunat cu putere, împreună cu cele două coruri, participante la Sfânta

Liturghie, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu episcopul Longhin de Banceni. Au fost între ei şi 5 preoți, veniți special din România, de la Iaşi şi Dorohoi (Victor Durnescu şi Dumitru Roman din Iaşi, Mihai Bondac, Marius Onofrei şi Petru Chirila din Dorohoi).  Ca un arc peste timp, dacă ctitori ai bisericii din Herţa au fost în urmă cu peste două veacuri, voievozi şi boieri din Iaşi şi Dorohoi, urmaşi ai lor din România de azi, au făcut altă creștinească danie.

Corneliu Filip

Anunțuri

Despre ASTRA IAŞI

Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi este unul dintre cele mai active şi mai importante despărţăminte astriste, fapt demonstrat nu doar de gama variată de manifestări şi activităţi, ci şi de aprecierile unanime pe care le-a primit din partea a numeroase personalităţi din ţară şi din afara României. Fondat în data de 18 noiembrie 1994, la Iaşi. Preşedinte fondator: prof. Areta MOŞU.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s