Itinerariul folcloric „Se-ntâlnește dor cu dor”, 4-7 mai 2016

afis 2

Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român – ASTRA, prin Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași și Despărțământul „Vasile Moga” Feștelița, vă invită să participaţi la itinerariul folcloric „Se-ntâlnește dor cu dor”, ce va avea loc în localitățile Bardar (raionul Ialoveni), Hârtopul Mare (raionul Criuleni), Tănătari, Sălcuța (raionul Căușeni), în perioada 5-6 mai 2016.

Itinerariul folcloric „Se-ntâlnește dor cu dor” precede cea de-a II-a ediție a Festivalului folcloric ASTRA, ce va avea loc la Feștelița, în perioada 7-8 mai 2016, unde vor participa ansamblurile „Călușarii” de la Valea Mare (jud. Alba), Grupul Coral din Zlatna (jud. Alba), fanfara și ansamblul de dansuri „Hudișteanca” din Hudești (jud. Botoșani), grupul folcloric „Dor Bucovinean” al Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească din Cernăuți și ansambluri folclorice din Republica Moldova (Feștelița, Cahul, Mereni, Strășeni, Corjova, Boșcana, Florești, Gura Căinarului, Cantemir).

Reclame

Despre ASTRA IAŞI

Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi este unul dintre cele mai active şi mai importante despărţăminte astriste, fapt demonstrat nu doar de gama variată de manifestări şi activităţi, ci şi de aprecierile unanime pe care le-a primit din partea a numeroase personalităţi din ţară şi din afara României. Fondat în data de 18 noiembrie 1994, la Iaşi. Preşedinte fondator: prof. Areta MOŞU.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s