Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi”, ediţia a XXI-a, iunie-august 2017

afis tabara 2017

Ajunsă la a XXI-a ediţie, Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi” reprezintă pentru Asociaţiunea ASTRA, pentru susţinătorii programului şi mai ales pentru participanţi, un prilej de mare emoţie românească. Cu această ocazie, copiii şi tinerii români din teritoriile aflate în prezent în afara graniţelor României, cât şi cei care se găsesc în diferitele comunităţi româneşti, se bucură de activităţile iniţiate şi organizate de despărţămintele ASTREI din România şi de organizatorii din localităţile-gazdă. Pentru mulţi dintre beneficiari, taberele organizate în diferite zone ale României constituie o ocazie unică, de a se bucura de frumuseţile naturale şi valorile spirituale ale unei ţări pe care o simt aproape, vorbindu-i graiul, dar pe care nu au avut prilejul să o viziteze. Invitaţii se bucură de toată grija organizatorilor, interesaţi să le îmbogăţească cunoştinţele de istorie, de geografie, de cultură şi de civilizaţie românească, să-i sprijine în perfecţionarea limbii române, în cunoaşterea vie, prin itinerarii culturale specifice, a istoriei şi a spaţiului în care aceasta s-a desfăşurat.

 * * *

  1. Lupșa (jud. Alba), 19-24 iunie 2017

Din program: vizite la mănăstirea Lupșa, Muzeul Etnografic „Pamfil Albu”, prelucrarea minieră din Lupşa, satul Muşca, Roșia Poieni, satul Geamăna și Biserica (îngropate în steril), mănăstirea din Valea Şesii, biserica ortodoxă și biserica unită din Deal, Gara pe unde circula mocăniţa, Dubele de pe Valea Caselor și în împrejurimile Comunei Lupșa: Masa Mărgăii, Starcul, Muncelușul, Susaiu, Muntele Mare, Mormintele…; vizitarea Cetății Alba Iulia (Sala Unirii, Muzeul Unirii și Catedrala Reîntregirii).

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA Florești (Republica Moldova, 25 pers.).

Organizator și susținător: Primăria Comunei Lupșa (primar Dănuț Vasile Bârzan).

Persoane implicate: prof. Maria Cioica (președinte Despărțământul „Eugen Hulea” Alba Iulia), ec. Ioan Străjan (Fundația „Alba Iulia 1 Decembrie 1918 pentru unitatea și integritatea României”).

 

  1. Cluj-Napoca, 17-24 iulie 2017

Din program: Iași – tur de oraş – Cluj-Napoca: Catedrala Ortodoxă (întâlnire cu ÎPS Andrei Andreicuț), Muzeul de Artă, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Turnul Țesătorilor, Grădina Botanică, Muzeul Zoologic; Cheile Turzii, Salina Turda, Muzeul „Octavian Goga”, Peștera Scărișoara.

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA Molești, raionul Ialoveni, Republica Moldova (22 pers.).

Organizator și susținător: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Persoane implicate: pr. drd. Adrian Iușan (Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului), prof. Svetlana Catan (preşedinte Cercul ASTRA Molești), prof. Silvia Boboc (Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași).

  1. Maliuc (jud. Tulcea), 17-24 iulie 2017

Din program:ateliere de pictură, grafică, artă decorativă și icoane, expoziţie cu lucrările realizate în perioada taberei; excursii de documentare artistică la obiectivele turistice din Delta Dunării.

Beneficiari: laureați ai Concursului de pictură „N.N. Tonitza”, ediția a XII-a (Republica Moldova și România, 35 pers.).

Organizator și susținător: Fundația pentru copii „Sfântul Sava” de la Buzău (pr. prof. dr. Mihail Milea).

Persoane implicate: prof. Mihai Zaiț (președinte Cercul de pictură „N.N. Tonitza” Iași), prof. Lilia Cazacu (Cruglic), ec. Cristina Bejenaru (Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași).

  1. Gledin (jud. Bistrița-Năsăud), 17-24 iulie 2017

Din program: ateliere de sculptură, pictură și lucru manual, excursii de documentare la obiectivele turistice din zona Gledin; excursie la Reghin, județul Mureș, Bistrița și Năsăud.

Beneficiari: membri ai Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți (Ucraina, 20 pers.).

Organizatori și susținători: Centrul Cultural „Sf. Pahomie de la Gledin”, Parohia Gledin.

Persoane implicate: pr. Ioan Țițieni, prof. Iurie Levcic (Directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți).

 

  1. Rebra-Parva (jud. Bistrița-Năsăud), 17-24 iulie 2017

Din program: vizite la obiective cultural-istorice din județul Bistrița-Năsăud.

Beneficiari: membri ai Despărțământului ASTRA „Petre Ștefănucă” Ialoveni și ai Cercului ASTRA Bardar, Republica Moldova (22 pers.).

Organizator și susținător: Mănăstirea Sf. Ap. Petru și Pavel Rebra-Parva (stareț pr. Chiril Zăgrean).

Persoane implicate: Pr. Iuliu-Marius (Maxim) Morariu, prof. Vera Balan (preşedinte Despărţământul ASTRA „Petre Ștefănucă” Ialoveni), prof. Parascheva Țuțurman (Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași).

 

  1. București, 18-24 iulie 2017

Din program: activități de vacanță cu participarea elevilor Liceului Teoretic „C.A. Rosetti”; concursuri sportive; itinerariul „La pas prin București”, vizite la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Municipiului București, Muzeul Colecţiilor de Artă Bucureşti; donație de carte românească.

Beneficiari: membri ai Despărțământului ASTRA „Alexandru Boldur” Anenii Noi, raionul Anenii Noi, Republica Moldova (25 pers.).

Organizatori și susținători: Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași, Cercul ASTRA București, Școala Centrală București, Liceul Teoretic „C.A. Rosetti” București, Biserica Ortodoxă Română, Seminarul Teologic Ortodox București, Biserica Icoanei.

Persoane implicate: Prof. Dia Daria Stoicescu (președinte Cercul ASTRA București), Octavian Zelinski (președinte Despărțământul ASTRA „Alexandru Boldur” Anenii Noi).

  1. Întorsura Buzăului (jud. Covasna), 28 iulie – 4 august 2017

Din program: Sita Buzăului, Mănăstirea „Schimbarea la Față”, Mănăstirea „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, vestigii istorice din vama Buzăului și Cimitirul eroilor din Siriu; tur de oraș – Brașov: Prima Școală Românească, Biserica Voievodală „Sf. Nicolae”, Biserica Neagră, Muzeul de istorie Brașov, Muzeul și Castelul Bran, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Tulgheș.

Beneficiari: membri ai Despărțământului ASTRA „Doina Răutului” Gura Căinarului, raionul Florești, Republica Moldova (25 pers.).

Organizator și susținător: Despărțământul ASTRA „Buzăul Ardelean” Întorsura Buzăului.

Persoane implicate: prof. Corina Bărăgan Sporea (președinte Despărțământul ASTRA „Buzăul Ardelean” Întorsura Buzăului), prof. Olga Leșenco (preşedinte Despărţământul ASTRA „Doina Răutului” Gura Căinarului).

 

  1. Sebeș (jud. Alba), 28 iulie – 4 august 2017

Din program: Vizitarea oraşului şi a cetăţii Sebeş (fortificaţia medievală, bastioanele cetăţii, biserica evanghelică, mănăstirea franciscană, muzeul municipal „Ioan Raica” Sebeş); vizitarea oraşului şi a cetăţii Alba-Iulia (cetatea bastionară, Sala Unirii, Muzeul Unirii și Catedrala Reîntregirii) și a Sibiului; programe culturale (seri tematice, seri dansante, foc de tabără, picnic); seri culturale (în cadrul cărora tinerilor li se va vorbi despre limba română şi istoria comună), activităţi sportive, spectacole folclorice, jocuri etc.; vizitarea Văii Sebeşului, Transalpina.

Beneficiari: membri ai Despărțământului ASTRA „Mihail Eminescu” Strășeni, Republica Moldova (23 pers.).

Organizatori și susținători: Primăria Municipiului Sebeș (primar Dorin Gheorghe Nistor), Despărțământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeș.

Persoane implicate: drd. Mihai-Octavian Groza (președinte Despărțământul ASTRA „Vasile Moga” Sebeș), prof. Claudia Nestor (preşedinte Despărţământul ASTRA „Mihail Eminescu” Strășeni).

 

  1. Botoșani, 7-13 august 2017

Din program: tur de oraș: Muzeul de Istorie, Casa Memorială „Nicolae Iorga” şi Galeriile de artă ale muzeului, Pe urmele lui Eminescu; drumeţie în Codrii Ipoteştiului şi prin împrejurimile lacului; întâlnire cu autorităţile locale; Dorohoi – vizite la Muzeul „G. Enescu”, Muzeul de Științe ale Naturii, vizită la Cheile Bicazului.

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA Selemet, raionul Cimișlia, Republica Moldova (25 pers.).

Organizatori și susținători: Primăria Municipiului Botoșani (primar Cătălin Flutur), Despărțământul „A.T. Laurian” Botoșani, Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani.

Persoane implicate: Florin Egner, prof. dr. Corneliu Filip (președinte Despărțământul „A.T. Laurian” Botoșani), Tatiana Bădan (Cercului ASTRA Selemet).

 

  1. Barcani (jud. Covasna), 7-13 august 2017

Din program: vizite la obiective cultural-istorice din județele Covasna și Brașov (tur de oraș Sfântu Gheorghe, Brașov).

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA Hârtopul Mare, raionul Criuleni, Republica Moldova (22 pers.).

Organizatori și susținători: Primăria Comunei Barcani (primar Gheorghe Marin), Școala Gimnazială Barcani (director prof. Cătălin Petcu).

Persoane implicate: prof. Lidia Cioban (președinte Cercul ASTRA Hârtopul Mare).

 

  1. Zlatna (jud. Alba), 7-15 august 2017

Din program: acomodarea oaspeților la Zlatna; vizitarea Ghețarului de la Scărișoara; traseu cultural-istoric: Abrud-Câmpeni-Roșia Montană; vizită la Țebea și la Muzeul Aurului de la Brad, Cetatea de la Deva, Muzeul „Aurel Vlaicu”; pelerinaj la mănăstirile Prislop, Cheile Cibului și „Buna Vestire” Negraia; vizită la Muzeul Etnografic Achim; vizitarea Cetății din Alba Iulia (Sala Unirii, Muzeul Unirii și Catedrala Reîntregirii); întâlnire cu oficiali ai județului Alba și cu membri ai despărțământului ASTRA „Ampeia” Zlatna, donații de carte.

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA Florești, raionul Florești, Republica Moldova (40 pers.).

Organizatori și susținători: Primăria Zlatna (primar Silviu Ponoran, viceprimar Nicolae Clonța), Despărțământul ASTRA „Ampeia” Zlatna (ec. Melania Forosigan), Fundația „Alba Iulia 1 Decembrie 1918 pentru unitatea și integritatea României” (ec. Ioan Străjan).

Persoane implicate: ec. Melania Forosigan (Despărțământul ASTRA „Ampeia” Zlatna), ec. Ioan Străjan (Fundația „Alba Iulia 1 Decembrie 1918 pentru unitatea și integritatea României), prof. Maria Cioica (președinte Despărțământul ASTRA „Ovidiu Hulea” Alba Iulia), prof. Valeria Mihăilă (Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași), Vladimir Gutium, Zenaida Mandalac (președinte Cercul ASTRA Florești).

  1. Vințu de Jos (jud. Alba), 14-21 august 2017

Din program: vizite la Castelul Martinuzzi, Cetatea Ghebernicului, Piatra Dobrei, biserica evanghelică, parcul dendrologic Alba Iulia, Cetatea Alba Iulia – porțile Cetății, cele trei fortificații ale Cetății Alba Iulia (Sala Unirii, Muzeul Unirii și Catedrala Reîntregirii), mănăstirea Râmeţ, instituțiile din Municipiul Alba Iulia, alte obiective din Alba Iulia.

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA Tănătari, din cadrul Despărțământului ASTRA „Valul lui Traian” Tighina, Republica Moldova (25 pers.).

Organizator și susținător: Primăria Comunei Vințu de Jos (primar Ion Iosif Josan).

Persoane implicate: prof. Maria Cioica (președinte Despărțământul „Eugen Hulea” Alba Iulia), ec. Ioan Străjan (Fundația „Alba Iulia 1 Decembrie 1918 pentru unitatea și integritatea României”), ing. Lidia Jubea (preşedinte Despărţământul ASTRA „Valul lui Traian” Tighina).

 

  1. Bistriţa-Năsăud, 14-21 august 2017

Din program: deschiderea festivă a Taberei, cu participarea președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și a președintelui ASTRA Năsăud (prof. Ioan Seni). Vizitarea orașului Bistrița; vizitarea Casei Memoriale „Liviu Rebreanu”, a Muzeului Grăniceresc Năsăud, a Colegiului Național „George Coșbuc”; întâlnire la Primărie cu astriștii năsăudeni (președinte ec. Floarea Pleș și primarul orașului – prof. Mircea Romocea), donație de carte; vizitarea Centrului de Informare Turistică Năsăud; vizitarea Centrului de Creație Populară „Virginia Linul” din Salva; vizitarea Casei Memoriale „George Coșbuc”; popas la Mănăstirea „Sfinții martiri năsăudeni” de la Salva; vizitarea obiectivelor turistice din Valea Someșului: Muzeul de Artă comparată din Sângeorz Băi; Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru; Muzeul mineritului Rodna; popas la stațiunea Blasna; vizitarea Fabricii de cherestea Lunca Ilvei; popas la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Ilva Mare; vizitarea „Muzeului din Pod” din Ilva Mare; vizitarea Muzeului etnografic „George Nechiti” din Feldru; vizitarea „Casei pictorului verde” Nechita Bumbu din Nepos; a Muzeului sătesc din Rebrișoara; întâlnire la Consiliul Județean cu președintele Emil Radu Moldovan, Remus Lungu – șeful Direcției relații externe: schimb de impresii și suveniruri; întâlniri la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, la Liceul de Muzică și la „Armonia” Bistrița pentru un schimb de experiență între oaspeți și gazde, cu dezbateri, puncte artistice, proiecte de viitor; întâlniri la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean, Protopopiatul Beclean, Primăria orașului Beclean (primar ing. Nicolae Moldovan); vizitarea Hergheliei de cai și a Băilor Figa; participare la Sf. Liturghie – Catedrala Ortodoxă Bistrița.

Beneficiari: membri ai Cercului ASTRA Mereni, Republica Moldova (30 pers.).

Organizatori și susținători: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Despărțământul ASTRA Năsăud (președinte prof. Ioan Seni).

***

30 de elevi din Florești și Gura Căinarului, raionul Florești și din localitatea Selemet, raionul Cimișlia (Republica Moldova) – membri ASTRA, se vor odihni la Centrul de Agrement din Sulina, județul Tulcea, în cadrul Programului de Tabere „ARC” al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, realizat în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului – Guvernul României.

Locurile au fost repartizate de Consulatul General al României la Bălți (consul general Mihail Baciu) și de Ambasada României în Republica Moldova (ambasador Daniel Ioniță), cărora Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași le aduce sincere mulțumiri.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Itinerariul folcloric „Se-ntâlnește dor cu dor”, 3-8 mai 2017

afis Dor cu dor 2017 final

Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român – ASTRA, prin Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași și Despărțământul „Alexandru Boldur” Anenii Noi, vă invită să participaţi la itinerariul folcloric „Se-ntâlnește dor cu dor”, ce va avea loc în localitățile Geamăna, Șerpeni (raionul Anenii Noi), Ialoveni, Molești, Bardar (raionul Ialoveni), Căușeni, Tănătari, Ursoaia, Ciuflești, Baimaclia (raionul Căușeni), în perioada 3-8 mai 2017.

Itinerariul folcloric „Se-ntâlnește dor cu dor” precede cea de-a III-a ediție a Festivalului folcloric ASTRA, ce va avea loc la Mereni, raionul Anenii Noi, în data de 7 mai 2017, unde vor participa: Ansamblul folcloric „Haiducii” din satul Mereni, raionul Anenii Noi; Ansamblul folcloric „Plăișorul de Săliștea” din comuna Săliștea, județul Alba; Ansamblul folcloric „Vințana” din comuna Vințu de Jos, județul Alba; Grupul etno-folcloric „În poiană la izvor” din satul Cârpești, raionul Cantemir; Ansamblul folcloric „Doina Răutului” din satul Gura Căinarului, raionul Florești; Ansamblul folcloric „Lăzărelul” din Florești; Ansamblului folcloric „Mărgăritare” din satul Corjova, raionul Criuleni; Ansamblul folcloric „Doina Costeștilor” din satul Costești, comuna Răchiți, județul Botoșani; Fanfara din Satul Vadul lui Isac, raionul Cahul; Ansamblul folcloric „Sânzâienele”, din satul Căpriana, raionul Strășeni; Grupul folcloric „Botnenii” din satul Bardar, raionul Ialoveni; Grupul folcloric „Moleșița” din satul Molești, raionul Ialoveni; Ansamblul folcloric „Băștinașii” din satul Hârtopul Mic, raionul Criuleni; Ansamblul folcloric „Oltețul” din comuna Morunglav, județul Olt.

Programul poate fi consultat aici.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Adunarea Generală Anuală a Despărțământului „Mihail Kogălniceanu” Iași, 22 aprilie 2017

Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român – ASTRA, prin Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași, vă invită să participaţi la Colocviul „ASTRA și românii din afara granițelor țării. Realități contemporane”, ediția a II-a și la Adunarea Generală Anuală a Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu”, ce va avea loc la Iași sâmbătă, 22 aprilie 2017, cu începere de la ora 09:00, la Sala Senat (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi).

Ordinea de zi:

Partea I

Colocviul „ASTRA și românii din afara granițelor țării. Realități contemporane”, ediția a II-a:

09:10 – 09:15, prof. Areta Moșu, președinte Despărțământ Iași (cuvânt de deschidere);

09:15 – 09:25, prof. univ. dr. Dumitru Acu, președintele Asociațiunii ASTRA (cuvânt de salut);

09:25 – 09:40, prof. univ. dr. Gh. Iacob, prorector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (conferință: Poziția geopolitică a României la începutul noului război rece).

09:40 – 09:55, conf. univ. dr. Vasile Roman, Universitatea „Apollonia” Iași (conferință: Perspectivele diasporei românești în actualul cadru politic european).

09:55 – 10:10, lect. univ. dr. Gh. Iutiș, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (conferință: ASTRA la Iași. O societate cultural-istorică în slujba comunității).

10:15 – 10:30, lansări editoriale: „Revista română”, anul XIII, nr. 1(87), primăvară 2017; „Sud-Vest”. Almanah istorico-cultural în limba română pentru cititorii din sudul Basarabiei, anul VI, nr. 1-2(54-55), ianuarie-februarie 2017; Mircea-Cristian Ghenghea, Iulian Pruteanu-Isăcescu (editori), Minorități și identități naționale în spațiul central și est-european, Iași, 2016; Corneliu Filip, Asociațiunea ASTRA și românii din jurul României, Iași, 2016 (prezintă: prof. univ. dr. Mihai Toma, secretar științific).

10:30-11:00. Pauză de cafea

 

Partea a II-a

Lucrările Adunării Generale Anuale a Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași:

11:00 – 11:10, Imnul României, Imnul ASTREI;

11:10 – 11:15, Mesajul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;

11:15 – 11:20, Mesajul Consiliului Județean Iași;

11:20 – 11:25, Mesajul Primăriei Municipiului Iași;

11:25 – 11:30, Mesajul conducerii centrale a Asociațiunii ASTRA (Sibiu);

11:30 – 12:20, cuvinte de salut din partea delegațiilor astriste din țară și din afara granițelor țării;

12:20 – 12:40, prezentarea Raportului de activitate pe anul 2016;

12:40 – 12:50, prezentarea Programului de activități pe anul 2017;

12:50 – 13:00, prezentarea Raportului financiar pe anul 2016;

13:00 – 13:30, intervenții ale membrilor Despărțământului Iași;

13:30 – 13:40, înscrieri și aprobări de noi membri;

13:40 – 14:00, alegeri generale (mandatul 2017-2021).

Închiderea lucrărilor Adunării Generale Anuale

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

„Minorități și identități naționale în spațiul central și est-european ”

untitled

Asociaţiunea ASTRA, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași vă invită să luați parte la lucrările

Simpozionului internațional

„Minorități și identități naționale  în spațiul central și est-european”, Iași-Bălți-Cernăuți, 2-6 noiembrie 2016

PROGRAM

Joi, 3 noiembrie 2016

Deschiderea lucrărilor Simpozionului

Ora 1000 c.t. Sala de conferințe,

Corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza”

(str. Lăpușneanu 14, etaj 5)

În deschidere

Acad. Alexandru Zub

Programul comunicărilor poate fi consultat și descărcat aici.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu