Președinte

 

Areta Mosu

Prof. ARETA MOȘU, Președinte al Despărțământului „Mihail Kogălniceanu” Iași

Născută în data de 4 august 1946, în comuna Principele Mihai, jud. Ilfov (astăzi, com. Nicolae Bălcescu, jud. Călărași). A absolvit Liceului Teoretic „Cuza-Vodă” din Huşi (1964). Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, secţia lb. rusă – lb. română (1965-1970).

Între anii 1970-1985 a fost profesoară la Liceul Construcţii-Maşini din Iaşi, Liceul Energetic din Iaşi, Şcoala Normală „Vasile Lupu” Iaşi, Universitatea Agronomică „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi (1985-1987). Între 1990-1994 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei „Ginta Latină” din Iaşi. Din 1994, ocupă funcţia de preşedinte al Despărţământului Astra „Mihail Kogălniceanu” Iaşi. Din anul 1995 este director al publicaţiei Despărţământului Astra Iaşi „Revista Română” şi vicepreşedinte al Asociaţiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român – „ASTRA”, cu centrul la Sibiu (responsabil pentru relaţii cu românii de pretutindeni).

Autor a numeroase studii şi materiale legate de activităţile desfăşurate cu românii din afara graniţelor în publicaţii ca: „Foaia Poporului”, „Astra Blăjeană”, „Astra”, „Tibiscus”, „Arcaşul”, „Concordia”, „Revista Română”, „Flux”, „Jurnalul de Chişinău” etc.

Autor a numeroase studii şi materiale legate de activităţile desfăşurate de către despărţămintele Astrei, din ţară şi din afara graniţelor, în volume care au fost editate cu prilejul unor evenimente istorice cum ar fi: „a 100-a Adunare Generală a Astrei Naţionale”, „10 ani de la apariţia Astrei în Republica Moldova”, comemorări ale unor poeţi români, „Deniile eminesciene” (1995-2005) etc.

Organizator a numeroase excursii şi itinerarii folclorice, religioase cu prilejul unor sărbători, hramuri şi zile omagiale ale unor localităţi sau personalităţi cu ansambluri folclorice profesioniste cum ar fi: „Plaiuri româneşti” din Iaşi, „Busuiocul” din Bacău, „Hora” din Botoşani, „Căluşul” din Oltenia, „Târnavele” din zona Blajului etc.

Interviu cu Prof. Areta Moşu*

V-aş ruga să vă prezentaţi.

– În prezent, sunt vicepreşedinte a Astrei naţionale – responsabilă cu relaţiile cu românii de pretutindeni, preşedinte al Despărţământului Astra „Mihail Kogălniceanu” Iaşi şi director al publicaţiilor „Revista română”, „Chronos. Revistă de istorie” şi „Constelaţii ieşene”.

Descrieţi familia Dv., satul natal, copilăria.

– M-am născut în satul Nicolae Bălcescu, localitate în apropiere de Bucureşti, într-o familie de învăţători. Mama a fost absolventă a Şcolii eparhiale din Chişinău, născută în satul Selemet – Tighina, iar tatăl era din Oniţcani – Criuleni, sat de oameni gospodari, aşezat pe malul Nistrului, la 17 km de Chişinău, în apropiere de renumitele pivniţe de la Cricova. Părinţii s-au căsătorit în România, dar au fost nevoiţi să se deplaseze în permanenţă, spre a evita o eventuală deportare în Siberia. Au plecat din centrul ţării spre Moldova, fiind învăţători în mai multe localităţi, precum Pogăneşti, Pădureni, Râmceni; după moartea lui Stalin, s-au stabilit în satul Stroeşti, la 7 km de Huşi. În această perioadă, am fost crescută de sora tatălui meu, în familia preotului Raicu, în satul Pogăneşti, până am intrat la şcoala primară din Stroeşti. Aici, părinţii şi-au construit o casă, cu o grădină şi o livadă bine întreţinute, chiar model pentru săteni. Mama mea, Elena Moşu, a restabilit legătura cu părinţii ei în 1956 şi, astfel, am primit o invitaţie de a sta, timp de o lună de zile, în satul bunicilor, la Selemet. I-am văzut pentru prima dată pe bunici, pe rudele mamei, dar nu înţelegeam de ce mama mea le reproşa bunicilor, care aveau o situaţie materială foarte bună, că au trimis-o aşa de departe, în România. În luna aceea am mers zilnic la şcoală şi vedeam că mă înţeleg în aceeaşi limbă cu copiii de acolo, dar nu puteam citi, pentru că se folosea alfabetul chirilic în loc de cel latin. Comparativ cu şcoala unde învăţam eu, la Stroeşti, cea din Selemet era deosebită, cu multe lumini, oferind numeroase facilităţi elevilor. Cât timp am stat în Selemet, nu aveam voie să ne deplasăm în altă localitate. Şi totuşi, înainte de a pleca spre România, tatăl meu a angajat un taxi şi, într-o dimineaţă, am plecat spre satul său natal, Oniţcani. Prin geamul taxiului am văzut livada cu nuci, casa, Nistrul, despre care tatăl meu mi-a povestit foarte multe.

Aţi suferit din cauza nedreptăţilor istorice?

– Da, am fost afectată. Suferinţa mea a fost aceea că nu am putut fi crescută de părinţii mei, care n-au putut beneficia de ceea ce dobândiseră în timpul vieţii lor.

Episoade din perioada şcolară şi universitară.

– Clasele I-IV le-am făcut la Stroeşti. Din clasa a V-a până în clasa a VII-a, am stat la internat la Huşi, învăţând la Liceul „Mihail Kogălniceanu”. Apoi, din clasa a VIII-a, am învăţat la Liceul „Cuza-Vodă”, tot din Huşi. Dorul de casă era permanent, fiindcă abia mă ataşasem de părinţi, mai ales că internatul avea condiţii foarte proaste. M-a ajutat mult dragostea părinţilor faţă de mine şi, mai ales, tatăl meu, care mă vizita adesea. Am absolvit, apoi, Facultatea de Filologie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, secţia rusă-română, promoţia 1970.

Ce modele aveţi în viaţă cu rădăcini adânci în sufletul Dv.?

– Modele sunt, în primul rând, părinţii mei, apoi naşii mei, Andrei şi Elena Stratulat.

De ce v-aţi ales cariera didactică?

– Pentru că mă aflam într-un mediu în care majoritatea rudelor lucrau cu copiii. Astfel mi  s-a insuflat dragostea faţă de copii şi faţă de profesorat.

Ce satisfacţii, împliniri aţi avut la catedră?

– După terminarea facultăţii, am fost repartizată în satul Bivolari, pe malul Prutului. Apoi, prin concurs, am obţinut un post la Liceul Pedagogic din Iaşi. Mi-am iubit mult meseria şi, întotdeauna, am avut o deosebită plăcere în a lucra cu cei mici, cât şi cu cei de la liceu.

Când şi de ce v-aţi orientat spre Societatea transilvană Astra?

– Din cauza unor probleme de sănătate, timp de zece ani am întrerupt profesoratul. După ce am suferit câteva intervenţii chirurgicale, mi-am revenit când aveam 44 de ani. Întrucât am devenit pensionar pe caz de boală, am considerat că trebuie să fac o activitate de voluntariat. Aşa că, în 1991, m-am înscris la Societatea „Ginta latină” din Iaşi. Ulterior, am fost invitată la Adunarea Generală a Astrei de la Arad, în 1993. Am fost impresionată de mulţimea membrilor participanţi, de programul desfăşurat, de corectitudinea alegerilor şi de personalităţile care făceau parte din Astra. M-am documentat în privinţa Astrei, am aflat că a existat şi în Basarabia, şi am decis să înfiinţez o punte de legătură între Ardeal şi Basarabia. Astfel a apărut Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” Iaşi. Dintre membrii fondatori fac parte Gavril Istrati, Dumitru Bunea, Alexandru Husar, Ioan Caproşu, Petru Zugun etc. Întrucât se punea problema reorganizării Astrei basarabene, m-am deplasatat la Chişinău, am făcut legătura cu Biblioteca „Onisifor Ghibu” şi cu scriitori de la „Literatura şi arta”, iar în data de 17 noiembrie 1994 s-a produs această reorganizare. Preşedintă a fost aleasă poetesa Nina Josu. Împreună cu un grup din Basarabia, am venit la Iaşi. În data de 18 noiembrie 1994, la Muzeul Unirii din Iaşi, a apărut Despărţământul ieşean. Am fost aleasă preşedintă, iar la lucrări au participat şi reprezentanţi de la Sibiu. Ulterior, am efectuat un turneu prin despărţămintele din Ardeal – Sibiu, Dej, Năsăud – şi am avut un schimb de opinii şi propuneri pentru organizarea programului noilor despărţăminte. În 1995, comitetul de conducere al Astrei ieşene a stabilit apariţia unei publicaţii de cultură, „Revista română”, cu apariţie trimestrială.  S-a pornit la drum cu redactorul-şef Cătălin Ciolca (1995-1996). Din 1997, redactor-şef a devenit Victor Durnea, pentru ca, de la începutul anului 2006, acest post să revină domnului Liviu Papuc. În prima şedinţă de la Sibiu, în 1995, am fost propusă ca vicepreşedinte cu relaţiile cu românii de pretutindeni.

Să presupunem că de mâine nu veţi mai fi preşedinta Despărţământului „M. Kogălniceanu” şi nici vicepreşedinta Astrei centrale. Ce aţi lăsat în urma Dv.?

– O activitate fructuoasă, aş putea spune. În primul rând, am înfiinţat numeroase despărţăminte în Basarabia şi în Serbia, am colaborat cu societăţi nonguvernamentale din afara României – Societatea „Mihai Eminescu” de la Cernăuţi, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria – Vidin, Asociaţia Aromânilor din Skopje, dar şi din ţară – „1 Decembrie 1918”, „Avram Iancu”, „Pro Basarabia şi Bucovina”, „Cultura fără frontiere” etc. Am iniţiat o serie de activităţi la care să poată participa şi românii din afara graniţelor. Dintre acestea pot enumera „Denii eminesciene”, pe care le-am organizat nu doar la Iaşi sau în ţară, ci şi în Basarabia, Ucraina, Serbia, Bulgaria; Tabăra Internaţională de Cultură şi Civilizaţie Românească „Acasă la noi”, 10 ediţii, la care au luat parte, până acum, câteva mii de copii, majoritatea din Basarabia, nordul Bucovinei şi Transnistria; Concursul Internaţional de Creaţie Literară „Veronica Micle”, 10 ediţii, care a promovat diverşi tineri talentaţi din România şi Basarabia; Concursul Internaţional de Fizică „Ştefan Procopiu” al elevilor români de pretutindeni, 12 ediţii; Concursul Internaţional de Arte Plastice „N. N. Tonitza”, 6 ediţii. Pe lângă acestea, menţionez organizarea mai multor itinerarii folclorice în Timoc, Macedonia, Cernăuţi, Odessa, Tiraspol, Balta, precum şi a mai multor simpozioane internaţionale la Iaşi, cu teme de actualitate, legate de limba şi literatura română, problemele comunităţilor româneşti de lângă noi etc. În urma fiecărui simpozion a fost editat câte un volum, cu lucrările prezentate. Au apărut şi două volume dedicate „Revistei române”, cuprinzând articole reprezentative publicate în perioada 1995-2005. Mai mulţi tineri din Republica Moldova şi Albania au beneficiat, în ultimii ani, de burse Astra. Am contribuit la înfiinţarea unor biblioteci româneşti la Novi Sad, Cahul, Criuleni şi Oniţcani. Am contribuit cu fonduri de carte la dotarea a diferite şcoli şi biblioteci din Republica Moldova şi Ucraina. În tot acest timp, am beneficiat de sprijinul mai multor sponsori din Iaşi şi din ţară, diverse persoane şi despărţăminte Astra din ţară şi de peste hotare – Năsăud, Blaj, Beclean, Bacău, Botoşani, Baia Mare, Şomcuta Mare, Orăştie, Criuleni, Tighina, Străşeni, Arad, Braşov, Săcele, Făget, Sibiu etc.

Cum colaboraţi cu celelalte despărţăminte din ţară şi, în special, cu Ţara Năsăudului, unde aveţi atâţia prieteni şi oameni de acţiune?

– Excelent! Datorită Despărţământului din Năsăud, s-au concretizat mai multe ediţii ale „Deniilor eminesciene”, au fost ridicate busturi ale lui Mihai Eminescu şi Veronica Micle.

Ce spun alţii despre Dv.?

– Fiind o fire puternică, am reuşit să-mi atrag mulţi prieteni de diferite profesii, care m-au ajutat în tot ce-am întreprins de-a lungul anilor, făcându-mă să cred că apreciază munca pe care am depus-o în tot acest timp şi seriozitatea cu care mi-am dedicat atâţia ani Despărţământului.

Aţi întâlnit oameni care vă invidiază pentru succesele Dv.? Cum trataţi invidia care, poate, e mai rea decât gelozia?

– Ca fiecare om, nu pot spune că nu m-am confruntat cu anumite atitudini ostile care, de multe ori, m-au determinat să meditez dacă să mai continui sau nu. Totuşi, voinţa de a merge înainte şi credinţa nestrămutată în Dumnezeu mi-au dat putere şi speranţă că voi izbuti să-mi duc la îndeplinire toate planurile.

Care este activitatea Dv. pe plan jurnalistic şi editorial?

– Sunt director de reviste, ale căror nume le-am enumerat deja. Am redactat numeroase studii şi materiale legate de activităţile desfăşurate cu românii din afara graniţelor în reviste şi lucrări din Iaşi, Timişoara, Blaj, dar şi în afara graniţelor („Foaia Poporului”, „Astra Blăjeană”, „Astra”, „Tibiscus”, „Arcaşul”, „Concordia”, „Revista Română”, „Flux”, „Jurnalul de Chişinău” etc.). Am acordat numeroase interviuri la posturi de radio şi televiziune naţionale şi internaţionale, pe care consider că nu este cazul să le mai enumăr.

Perspective?

– Singurul lucru prioritar ar fi unirea Basarabiei cu România şi păstrarea identităţii naţionale în context euroatlantic.

Care ar fi problema Dv. dacă de mâine aţi fi ministrul culturii?

– Prima problemă pe care o văd este cea financiară, urmată îndeaproape de reorganizarea departamentelor care sprijină societăţile neguvernamentale. De asemenea, aş dota bibliotecile româneşti din afara graniţelor.

Unii mai există şi după moarte, spunea Seneca. Cum?

– Prin ceea ce au făcut.


* Interviul a fost publict în „Chronos. Revistă de istorie”, anul V, nr. 1 (8), 2007, p. 60-63.

Anunțuri